h3 bg

(...) Din perspectiva semioticii juridice, drept poate însemna, din punct de vedere obiectiv, fie ordinea juridică (națională sau supranațională), sau, din punct de vedere subiectiv, facultatea pe care ordinea juridică o conferă unuia sau mai multor subiecte de drept de a adopta un comportament dat sau de a cere un anumit comportament unuia sau mai multor alte subiecte de drept. Acest lucru înseamnă că existența unui drept subiectiv implică în mod necesar existența dreptului în sens obiectiv. Nu nașterea omului îi conferă acestuia egalitatea cu ceilalți indivizi, ci ordinea juridică este cea care adaugă nașterii consecințe juridice. (Meylan, J.-H., 2010, pp. 68-69)

Pentru acuratețea demersului este de precizat că nu orice drept de care se bucură un individ este și unul dintre drepturile fundamentale ale omului. Acestea din urmă vizează anumite valori sau atribute inerente ființei umane, de o importanță majoră, și care sunt preferate față de alte valori. „Un drept al omului este o formulă conceptuală, exprimată în formă lingvistică, ce acordă prioritate anumitor atribute umane sau sociale considerate esențiale pentru funcționarea deplină a ființei umane; și care e destinată să servească ca ambalaj protector pentru aceste atribute; și recurge la o acțiune deliberată pentru asigurarea unei astfel de protecții”. (Freeden, M., 1998, p. 34)

Drepturile fundamentale ale omului se circumscriu sferei moralei, deoarece existența acestora implică respectul față de celălalt, chiar dacă îmi lezează amorul propriu. (…) Respectul este reprezentarea unei valori care dăunează amorului meu propriu. Deci este ceva care nu este considerat nici ca obiect al înclinației, nici al fricii, deși are ceva analog cu ambele. (Kant, citat în Dănișor, Gh., 2011, p. 50). „Drepturile omului nu sunt altceva decât o reprezentare a raporturilor sociale, idealizată și fixată ca țintă către care trebuie orientată întreaga activitate umană și care, până acum, nu a fost niciodată atinsă”. (Dănișor, Gh., 2011, p. 51).

Pentru a exista și a putea fi exercitate, drepturile omului au nevoie de o autoritate la care să se raporteze și care, în anumite condiții, poate chiar să le limiteze. Prima generație de drepturi au ca obiect sfera juridică a individului, considerată inviolabilă, astfel încât aici ne-am afla în prezența libertăților fundamentale ale individului (...)

dr. Dana TITĂ, dr. Cezar TITĂ „Drepturile”, în volumul Conferinței naționale cu participare internațională Justiție și management în societatea modernă, Brașov, 26-27 mai 2017, ISBN: 978-606-11-5916-1. Editura Sitech, Craiova, 2017